DECIZIA nr. 310 din 5 iunie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petho Atilla în Dosarul nr. 3.925/268/2019 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.696D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât motivele formulate privesc completarea textului de lege criticat, iar, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia nr. 634 din 13 decembrie 2022.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea penală nr. 228 din 13 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.925/268/2019, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Petho Atilla într-o cauză având ca obiect confirmarea renunțării la urmărirea penală în cauza în care autorul excepției a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu reglementează posibilitatea suspectului dintr-o cauză penală - în care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală - de a solicita organului de urmărire penală sau judecătorului de cameră preliminară continuarea procesului penal conform dispozițiilor art. 18 din Codul de procedură penală, pe de o parte, și nici dreptul suspectului, inculpatului sau altor persoane interesate de a contesta soluția procurorului în ipoteza omisiunii acestuia de a solicita persoanelor menționate un punct de vedere cu privire la continuarea procesului penal în vederea dovedirii nevinovăției, pe de altă parte. De asemenea, susține că, deși art. 318 alin. (15) lit. b) din Codul de procedură penală prevede posibilitatea pronunțării unei hotărâri de clasare, nu se reglementează o soluție pentru cazul în care inculpatul solicită judecătorului de cameră preliminară continuarea procesului penal. Totodată, susține că nu este stabilit termenul-limită până la care trebuie comunicată ordonanța persoanelor menționate în art. 318 alin. (12) din Codul de procedură penală, nu este stabilit scopul comunicării ordonanței, nu este stabilită „persoana care a făcut sesizarea“ și, de asemenea, nu este stabilit cine intră în sfera sintagmei „altor persoane interesate“. Se mai susține că norma procesual penală criticată este contrară dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare, câtă vreme prevede doar un singur criteriu pentru dispunerea soluției de renunțare la urmărire penală sau confirmarea acestei soluții, respectiv inexistența unui interes public în urmărirea faptei penale existente în cauză, nefiind reglementate și criteriile de administrare a mijloacelor de probă, care să dovedească în mod cert vinovăția inculpatului. Se invocă, totodată, că renunțarea la urmărire penală se poate dispune și în cazul în care pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 5 ani, fără să se prevadă că, în acest caz, asistența juridică este obligatorie.6. Judecătoria Odorheiu Secuiesc apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că art. 318 din Codul de procedură penală reglementează o procedură jurisdicțională de verificare a legalității și temeiniciei ordonanței de renunțare la urmărirea penală, procedură care presupune citarea persoanei care a făcut sesizarea, a părților, suspectului, persoanei vătămate și a altor persoane interesate. În această situație, toate persoanele interesate pot pune concluzii cu privire la propunerea de confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală, raportat la condițiile impuse de legiuitor pentru emiterea unei astfel de ordonanțe. Cu privire la dreptul suspectului de a cere continuarea procesului penal, după renunțare, judecătorul apreciază că stabilirea politicii penale intră în sarcina legiuitorului, potrivit atribuțiilor sale constituționale, reglementate la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală și în marja de apreciere prevăzută de acestea.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens, reține că, pe de o parte, se invocă o omisiune legislativă, iar, pe de altă parte, motivele de neconstituționalitate formulate au în vedere domeniul aplicării legii. Astfel, reține că autorul nu invocă veritabile critici de neconstituționalitate, ci formulează propuneri de lege ferenda prin care dorește completarea dispozițiilor legale criticate cu instituirea unei obligații pentru procuror de a continua procesul penal la cererea suspectului sau inculpatului. De asemenea, arată că, în eventualitatea în care procurorul nu dă curs unei cereri de continuare a procesului penal, formulată de către suspect sau inculpat într-o cauză concretă, problema nu este o consecință a lipsei unei prevederi legale care să îl oblige pe procuror să ia act de cererea de continuare a procesului, ci privește modul de interpretare și aplicare a legii.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura renunțării la urmărirea penală.12. Autorul excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, astfel cum a fost formulată, aceasta ridică o problemă de admisibilitate prin raportare la limitele de competență a Curții Constituționale atunci când procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.14. În acest sens, Curtea reține că motivele de neconstituționalitate privesc omisiunea reglementării posibilității suspectului/inculpatului de a solicita continuarea procesului penal ori de a contesta soluția procurorului în ipoteza în care acesta nu solicită un punct de vedere cu privire la continuarea procesului penal, omisiunea reglementării unui termen-limită până la care trebuie comunicată ordonanța persoanelor menționate în art. 318 alin. (12) din Codul de procedură penală, a scopului comunicării ordonanței, a unor criterii de administrare a mijloacelor de probă, care să dovedească cu certitudine vinovăția inculpatului, a sferei sintagmei „altor persoane interesate“, iar, în cazul în care pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 5 ani, omisiunea reglementării asistenței juridice obligatorii.15. În aceste condiții, Curtea constată că soluționarea aspectelor relevate de autor nu ține de competența Curții Constituționale, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului. Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.16. În plus, în ceea ce privește susținerea potrivit căreia normele procesual penale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu reglementează posibilitatea suspectului dintr-o cauză penală - în care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală - de a solicita organului de urmărire penală sau judecătorului de cameră preliminară continuarea procesului penal, Curtea reține că acesta nu tinde spre evidențierea unei reale contradicții între textele de lege supuse controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice de către organele judiciare. Sub acest aspect, Curtea reține că normele procesual penale criticate nu pot fi desprinse din ansamblul actului normativ din care fac parte. Întrucât normele juridice nu există izolat, interpretarea normelor procesual penale ale art. 318 în ansamblul Codului de procedură penală relevă cu claritate voința legiuitorului, câtă vreme art. 18 din Codul de procedură penală prevede că „În caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.“17. Curtea reamintește însă că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care face referire autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, ci este de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autorului excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În consecință, Curtea constată că și din această perspectivă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petho Atilla în Dosarul nr. 3.925/268/2019 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Odorheiu Secuiesc și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEpentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu
------