LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 784 din 25 septembrie 2025 privind modificarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 922 din 07 octombrie 2025
Data publicării
07.10.2025
Vigoare
07 octombrie 2025

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 alin. (1) din Constituția României, republicată, al art. 867 și 868 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 alin. (1) și art. 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a 13 imobile și darea acestora în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.(2) Imobilele prevăzute la alin. (1) se declară bunuri de uz și interes public național și vor fi utilizate ca spații operative, administrative și logistice, precum și ca instalații în vederea asigurării utilităților.
Articolul 2Se aprobă comasarea, precum și actualizarea datelor de identificare (denumirea, descrierea tehnică, adresa și valoarea de inventar) a bunurilor rezultate în urma comasării, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2, a următoarelor bunuri din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului:– nr. MF 36024 și nr. MF 154099 la poziția cu nr. MF 36024 cu denumirea „Sală pregătire cadre + săli de sport + spații grupă intervenție“;– nr. MF 155828 și nr. MF 155845 la poziția cu nr. MF 155828 cu denumirea „Abator + pavilion administrativ GAZ + adăpost suine 1“;– nr. MF 155833 și nr. MF 155839 la poziția cu nr. 155833 cu denumirea „Depozit furaje + moară + adăpost suine“;– nr. MF 158630 și nr. MF 158633 la poziția cu nr. 158630 cu denumirea „Clădire magazie F.M.G. + magazie produse finite“;– nr. MF 158640, nr. MF 158641, nr. MF 158642, nr. MF 158643, nr. MF 158644 și nr. MF 158645 la poziția cu nr. 158640 cu denumirea „Abator: șopron, latrină, separator grăsimi, împrejmuiri, grilaje padocuri“.
Articolul 3Se aprobă actualizarea datelor de identificare (denumire și descriere tehnică) și a valorilor de inventar ale imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla, potrivit datelor prevăzute în anexele nr. 3 și 4.
Articolul 4Ministerul Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor, își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRUILIE-GAVRIL BOLOJANContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuMinistrul justiției,Radu MarinescuMinistrul finanțelor,Alexandru Nazare
București, 25 septembrie 2025.
Nr. 784.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile care se înscriu în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, imobile aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla - CUI 4288292

Nr.
crt.

Nr.
M.F.

Codul
de clasificație

Tipul bunului (mobil/ imobil)

Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa
(țară, județ, localitate, arteră, număr, sector, denumire perimetru concesionat, alte date de localizare, după caz)

Vecinătăți

Anul dobândirii/ dării în folosință

Valoarea de inventar (lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal)

Situația juridică

Baza legală

Administrare/ Concesiune/ Folosință gratuită/ Închiriere

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Amenajări terenuri și curți interioare

Suprafața - 3.714 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

298.768

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

2.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Baracă metalică corp gardă

Suprafața construită - 214 mp Suprafața desfășurată - 214 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55252-C3
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1975

14.824

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

În administrare

3.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Clădire bancomat

Suprafața construită - 9 mp Suprafața desfășurată - 9 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55252-C4
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

2003

17.631

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

În administrare

4.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Copertină FMG

Suprafața construită - 268 mp Suprafața desfășurată - 268 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-26
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1968

14.724

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

5.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Drumuri acces, platouri și alei

Suprafața construită - 293 mp Suprafața desfășurată - 293 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

215.356

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

6.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Filtru ppl

Suprafața construită - 541 mp Suprafața desfășurată - 541 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C25
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2003

2.401.460

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

7.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Post control nr. 2

Suprafața construită - 11 mp Suprafața desfășurată - 11 mp Regim de înălțime - P Nr. cadastral - 55256-C28 Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1992

18.822

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

8.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Post control nr. 3

Suprafața construită - 6 mp Suprafața desfășurată - 6 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C6
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2003

13.379

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară
nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

9.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Rețele canalizare

Suprafața construită - 815 mp Suprafața desfășurată - 815 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

233.474

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

10.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Rețele de apă

Suprafața construită - 578,3 mp Suprafața desfășurată - 578,3 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

95.421

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

11.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Rețele electrice

Suprafața construită - 1.445,54 mp Suprafața desfășurată -
1.445,54 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

225.650

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

12.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Rețele de gaz

Suprafața construită - 239 mp Suprafața desfășurată - 239 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1965

8.997

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023

În administrare

13.

Se va atribui ulterior de Ministerul Finanțelor.

8.25.02

Imobil

Sală video conferință

Suprafața construită - 34 mp Suprafața desfășurată - 34 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C29
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2003

66.608

31.12.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Raport de evaluare 182.119/2.11.2023, carte funciară
nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

TOTAL

3.625.114

Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICAREale bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla, care se comasează și se actualizează (denumirea, descrierea tehnică, adresa și valoarea de inventar)

Bunuri imobile care se comasează

Nr.
M.F.

Codul
de clasificație

Tipul bunului (mobil/
imobil)

Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa
(țară, județ, localitate, artera, număr, sector, denumire perimetru concesionat, alte date de localizare, după caz)

Vecinătăți

Anul
dobândirii/
dării
în folosință

Valoare
de
inventar
(în lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal)

Situația juridică

Baza legală

Administrare/
concesiune/
Folosință gratuită/
Închiriere

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

36024

8.25.02

Imobil

Spații depozitare

Suprafață construită = 386,39 mp Suprafață desfășurată = 389,39 mp Regim de înălțime = P;
CF = 50460

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1972

85.205

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012;
Hotărârea Guvernului
nr. 416/2016

În
administrare

Bunuri imobile care se comasează

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

154099

8.25.02

Imobil

Magazie cazarmare

Suprafață construită = 162 mp Suprafață desfășurată = 162 mp Regim de înălțime = P
CF = 50460

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1983

18.924

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării

36024

8.25.02

Imobil

Sală pregătire cadre + săli de sport + spații grupă intervenție

Suprafață construită = 413 mp Suprafață desfășurată = 413 mp Regim de înălțime = P
Nr. cadastral - 55256-C7
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1972

115.678

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Proces-verbal de reevaluare nr. 152.120/20.01.2023, cartea funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

Bunuri imobile care se comasează

155828

8.25.02

Imobil

Adăpost suine

Suprafață construită = 182,83 mp Suprafață desfășurată = 182,83 mp Regim de înălțime = P;
CF = 963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1974

18.556

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

155845

8.25.02

Imobil

Adăpost suine

Suprafață construită = 161 mp; Suprafață desfășurată = 161 mp; Regim de înălțime = P; CF = 963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1977

5.948

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării

155828

8.25.02

Imobil

Abator + pavilion administrativ GAZ + Adăpost suine 1

Suprafață construită - 531 mp Suprafață desfășurată - 531 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C9
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1974

53.127

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Proces-verbal de reevaluare nr. 152.120/20.01.2023, carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

Bunuri imobile care se comasează

155833

8.25.02

Imobil

Bucătărie furaje

Suprafață construită = 103,52 mp Suprafață desfășurată = 103,52 mp Regim de înălțime = P; CF = 5963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1982

34.248

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

155839

8.25.02

Imobil

Adăpost suine

Suprafață construită =128 mp Suprafață desfășurată = 128 mp Regim de înălțime = P; CF = 963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1979

34.941

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării

155833

8.25.02

Imobil

Depozit furaje + moară + adăpost suine

Suprafață construită - 317 mp Suprafață desfășurată - 317 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C10
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1982

40.196

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Proces-verbal de reevaluare nr. 152.120/20.01.2023, carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

În administrare

Bunuri imobile care se comasează

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

158630

8.25.02

Imobil

Clădire cu 2 intrări metalice

Suprafață construită = 282,2 mp Suprafață desfășurată = 282,2 mp Regim de înălțime = P; CF = 5963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

120.908

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158633

8.25.02

Imobil

Magazie produse finite

Suprafață construită = 128 mp Suprafață desfășurată = 128 mp Regim de înălțime = P;
CF = 963

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

168.122

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării

158630

8.25.02

Imobil

Clădire magazii FMG + magazie produse finite

Suprafață construită - 1.009 mp Suprafață desfășurată - 1.009 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C12
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

410.856

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Proces-verbal de reevaluare nr. 152.120/20.01.2023, carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

În administrare

Bunuri imobile care se comasează

158640

8.27.01

Imobil

Abator-șopron

Suprafață construită - 46,92 mp Suprafață desfășurată - 46,92 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

3.209

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158641

8.27.01

Imobil

Abator-șopron

Suprafață construită - 80,91 mp Suprafață desfășurată - 80,91 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625/2017, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

8.515

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158642

8.27.01

Imobil

Abator-latrină

Suprafață construită - 3,63 mp Suprafață desfășurată - 3,63 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625/2017, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

517

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158643

8.27.01

Imobil

Abator-separator grăsimi

Suprafață construită - 42,77 mp Suprafață desfășurată - 42,77 mp Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625/2017, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

24.636

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158644

8.27.01

Imobil

Abator-împrejmuiri

Suprafață construită - 71,55 mp Suprafață desfășurată - 71,55 mp Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625/2017, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

26.644

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

158645

8.27.01

Imobil

Abator-grilaje padocuri

Suprafață construită - 307,22 mp Suprafață desfășurată - 307,22 mp Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625/2017, Gherla

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

6.966

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

În administrare

Bunul imobil rezultat ca urmare a comasării

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

158640

8.25.02

Imobil

Abator: șopron, latrină, separator grăsimi, împrejmuiri, grilaje padocuri

Suprafața totală construită -
553 mp, compusă din:
1. abator-șopron -
suprafață construită - 46,92 mp;
2. abator-șopron -
suprafață construită - 80,91 mp;
3. abator-latrină -
suprafață construită - 3,63 mp;
4. abator-separator grăsimi - suprafață construită - 42,77 mp;
5. abator-împrejmuiri -
suprafață construită - 71,55 mp;
6. abator-grilaje padocuri - suprafață construită - 307,22 mp, regim de înălțime P,
nr. cadastral - 1099-C7,
carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

95.131

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Proces-verbal de reevaluare nr. 152.120/20.01.2023, carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

În administrare

TOTAL

714.988

Anexa nr. 3

DATELE DE IDENTIFICAREale imobilelor la care se modifică denumirea și descrierea tehnică, imobile aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla - CUI 4288292

Nr crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificație

Tipul bunului (mobil/ imobil)

Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa (țară, județ, localitate, arteră, număr, sector, denumire perimetru concesionat, alte date de localizare, după caz)

Vecinătăți

Anul dobândirii/ dării în folosință

Valoarea de inventar
(lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal)

Situația juridică

Baza legală

Administrare/
Concesiune/
Folosință gratuită/
Închiriere

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1.

36022

8.25.02

imobil

Corp gardă nou

Suprafață construită - 209 mp
Suprafață desfășurată - 209 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C2
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1973

90.278

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

2.

36023

8.25.02

imobil

Popotă cadre

Suprafață construită - 183 mp
Suprafață desfășurată - 183 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C5
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1971

148.026

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

3.

36025

8.25.02

imobil

Pavilion administrativ

Suprafață construită - 914 mp
Suprafață desfășurată - 1.828 mp
Regim de înălțime - P+1
Nr. cadastral - 55256-C24

1540

288.571

36026

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 3

Suprafață construită - 858 mp
Suprafață desfășurată - 2.574 mp
Regim de înălțime - P+2
Nr. cadastral - 55256-C18
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

277.915

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

5.

36027

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 2

Suprafață construită - 1.062 mp
Suprafață desfășurată - 3.186 mp
Regim de înălțime S+P+1
Nr. cadastral - 55256-C17
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

471.913

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

6.

36028

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 1

Suprafață construită - 2.088 mp
Suprafață desfășurată - 8.352 mp
Regim de înălțime - P+3
Nr. cadastral - 55256-C16
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1859

1.647.822

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

7.

36029

8.25.02

imobil

Stație hidrofor

Suprafață construită - 85 mp
Suprafață desfășurată - 85 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C11

1962

60.153

36030

8.25.02

imobil

Beciuri-magazii

Suprafață construită - 391 mp
Suprafață desfășurată - 391 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C10

1967

47.007

36031

8.25.02

imobil

Rezervor apă

Suprafață construită - 212 mp
Suprafață desfășurată - 212 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C15

98.501

36032

8.25.02

imobil

Sector vizite

Suprafață construită - 366 mp
Suprafață desfășurată - 732 mp
Regim de înălțime - P + M
Nr. cadastral - 55256-C1
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1841

1.217.681

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

11.

36033

8.25.02

imobil

Centrală termică

Suprafață construită - 223 mp
Suprafață desfășurată - 223 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C27

1994

1.206.255

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

12.

36034

8.25.02

imobil

Spații cazare

Suprafață construită - 256 mp
Suprafață desfășurată - 768 mp
Regim de înălțime - P + 2
Nr. cadastral - 55256-C33
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1976

105.106

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

13.

36035

8.25.02

imobil

Corp gardă

Suprafață construită - 300 mp
Suprafață desfășurată - 600 mp
Regim de înălțime - P + 1
Nr. cadastral - 55252-C2
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1860

86.238

14.

36036

8.25.02

imobil

Magazie logistică-ETG

Suprafață construită - 85 mp
Suprafață desfășurată - 85 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C1
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1960

17.068

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

15.

36038

8.25.02

imobil

Teren curți-construcții

Suprafață - 12.084 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025
Intravilan

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1945

933.415

16.

154100

8.25.02

imobil

Spații depozitare

Suprafață construită - 174 mp Suprafață desfășurată - 174 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C8
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1984

4.639

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

17.

154102

8.25.02

imobil

Cameră grup electrogen

Suprafață construită - 10 mp Suprafață desfășurată - 10 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C23
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1964

1.580

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

18.

154103

8.25.02

imobil

Camera de așteptare vizită

Suprafață construită - 160 mp Suprafață desfășurată - 160 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55252-C1
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1968

13.289

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

19.

154104

8.25.02

imobil

Atelier tâmplărie

Suprafață construită - 404 mp Suprafață desfășurată - 404 mp Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C30
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1984

790.869

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292 Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

20.

154107

8.25.02

imobil

Bloc alimentar deținuți

Suprafață construită - 436 mp
Suprafață desfășurată - 436 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C32
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1991

106.752

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

21.

154109

8.25.02

imobil

Teren incintă corp gardă

Suprafață - 1.317 mp
Nr. cadastral - 55252
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif, nr. 14-19

1945

160.310

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Sentința civilă
nr. 12.172/1995, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

22.

154110

8.25.02

imobil

Teren incintă unitate

Suprafață - 44.657 mp
Nr. cadastral - 55.256
Carte funciară nr. 55.256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1945

2.014.410

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Sentința civilă
nr. 12.172/1995, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

23.

154112

8.25.02

imobil

Teren curți- construcții

Suprafață - 3.436 mp
Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Abatorului nr. 1

2007

123.447

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.447/2005, Hotărârea Guvernului nr. 151/2007, Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

24.

155829

8.25.02

imobil

Adăpost
suine 2

Suprafață construită - 979 mp
Suprafață desfășurată - 979 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C4
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1977

29.631

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

25.

155830

8.25.02

imobil

Adăpost
suine 4

Suprafață construită - 453 mp
Suprafață desfășurată - 453 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C7

48.828

26.

155831

8.25.02

imobil

Sere

Suprafață construită - 999 mp
Suprafață desfășurată - 999 mp
Regim de înălțime - P
C15 - suprafață construită 192 mp
C16 - suprafață construită 168 mp
C17 - suprafață construită 146 mp
C18 - suprafață construită 169 mp
C19 - suprafață construită 152 mp
C20 - suprafață construită 172 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1982

25.326

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

27.

155832

8.25.02

imobil

Bordei carburanți

Suprafață construită - 45 mp
Suprafață desfășurată - 45 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C8

2.564

28.

155834

8.25.02

imobil

Depozit carburanți

Suprafață construită - 67 mp
Suprafață desfășurată - 67 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C3

6.605

29.

155835

8.25.02

imobil

Post control gaz

Suprafață construită - 4 mp
Suprafață desfășurată - 4 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C2
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1964

709

30.

155836

8.25.02

imobil

Magazie sere

Suprafață construită - 24 mp
Suprafață desfășurată - 24 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C11

1987

3.534

31.

155837

8.25.02

imobil

Garaj + spații depozitare gaz

Suprafață construită - 390 mp
Suprafață desfășurată - 390 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C5

656

32.

155838

8.25.02

imobil

Magazie gaz

Suprafață construită - 21 mp
Suprafață desfășurată - 21 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C12

2.058

33.

155840

8.27.01

imobil

Fânar

Suprafață construită - 138 mp
Suprafață desfășurată - 138 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C14
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1990

5.897

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

34.

155841

8.27.01

imobil

Pătul metalic

Suprafață construită - 204 mp
Suprafață desfășurată - 204 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C13
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1990

2.379

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

35.

155843

8.25.02

imobil

Zid centură

Suprafață construită - 514,94 mp
Suprafață desfășurată - 514,94 mp
Regim de înălțime - P

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

303.923

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

36.

155844

8.27.07

imobil

Adăpost
suine 3

Suprafață construită - 487 mp
Suprafață desfășurată - 487 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C6
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1996

57.116

37.

155848

8.25.02

imobil

Cameră uscător

Suprafață construită - 55 mp
Suprafață desfășurată - 55 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C9
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2007

172.439

38.

155862

8.25.02

imobil

Centru terapeutic pentru femei

Suprafață construită - 750 mp
Suprafață desfășurată - 2250 mp
Regim de înălțime - P + 2E
Nr. cadastral - 55256-C31
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2009

405.582

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

39.

155863

8.25.02

imobil

Teren arabil

Suprafață - 35.748 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1945

3.073.241

40.

158629

8.28.13

imobil

Baracă metalică

Suprafață construită - 164 mp
Suprafață desfășurată - 164 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C13
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

47.829

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

41.

158631

8.25.02

imobil

Corp administrativ 1

Suprafață construită - 207 mp
Suprafață desfășurată - 207 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C3

157.561

42.

158632

8.25.02

imobil

Corp administrativ 2

Suprafață construită - 252 mp
Suprafață desfășurată - 252 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C4

192.911

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

43.

158634

8.25.02

imobil

Post control

Suprafață construită - 11 mp
Suprafață desfășurată - 11 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C14

16.614

44.

158635

8.27.01

imobil

Abator-corp I

Suprafață construită - 772 mp
Suprafață desfășurată - 772 mp
Regim de înălțime S + P, compus din: 1. sală tăieri - suprafață construită - 140 mp, nr. cadastral 1099 - C1, 2. hala - suprafață construită - 632 mp,
nr. cadastral - 1099-C2
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

419.300

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

45.

158636

8.27.01

imobil

Magazie

Suprafață construită - 226 mp
Suprafață desfășurată - 226 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 1099-C4

51.583

31.12.2015

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

46.

158637

8.27.01

imobil

Cabină poartă

Suprafață construită - 32 mp
Suprafață desfășurată - 32 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C3

8.254

47.

158638

8.27.01

imobil

Magazie

Suprafață construită - 28 mp
Suprafață desfășurată - 28 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C6

7.130

48.

158639

8.27.01

imobil

Cabină cântar

Suprafață construită - 11 mp
Suprafață desfășurată - 11 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C5

8.285

14.961.200

Anexa nr. 4

DATELE DE IDENTIFICAREale imobilelor la care se modifică valoarea de inventar, imobile aflate în administrarea Ministerului Justiției, prin Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Gherla - CUI 4288292

Nr crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificație

Tipul bunului (mobil/ imobil)

Denumirea

Elementele-cadru de descriere tehnică

Adresa (țară, județ, localitate, arteră, număr, sector, denumire perimetru concesionat, alte date de localizare, după caz)

Vecinătăți

Anul dobândirii/ dării în folosință

Valoarea de inventar
(lei)

Data la care bunul este înregistrat cu valoarea de inventar din col. 9 în evidența financiar-contabilă

Titularul dreptului de administrare și ordonatorul principal de credite (denumirea și codul fiscal)

Situația juridică

Baza legală

Administrare/
Concesiune/
Folosință gratuită/
Închiriere

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

1.

36022

8.25.02

imobil

Corp gardă nou

Suprafață construită - 209 mp
Suprafață desfășurată - 209 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C2
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1973

128.329

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

2.

36023

8.25.02

imobil

Popotă cadre

Suprafață construită - 183 mp
Suprafață desfășurată - 366 mp
Regim de înălțime - S + P
Nr. cadastral - 55256-C5
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1971

162.699

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

3.

36025

8.25.02

imobil

Pavilion administrativ

Suprafață construită - 914 mp
Suprafață desfășurată - 1.828 mp
Regim de înălțime - P + 1
Nr. cadastral - 55256-C24
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

288.571

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

4.

36026

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 3

Suprafață construită - 858 mp
Suprafață desfășurată - 2.574 mp
Regim de înălțime - P + 2
Nr. cadastral - 55256-C18
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

277.915

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

5.

36027

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 2

Suprafață construită - 1.062 mp
Suprafață desfășurată - 3.186 mp
Regim de înălțime S + P + 1
Nr. cadastral - 55256-C17
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

471.913

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

6.

36028

8.25.02

imobil

Pavilion nr. 1

Suprafață construită - 2.088 mp
Suprafață desfășurată - 8.352 mp
Regim de înălțime - P + 3
Nr. cadastral - 55256-C16
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1859

1.750.318

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

7.

36029

8.25.02

imobil

Stație hidrofor

Suprafață construită - 85 mp
Suprafață desfășurată - 85 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C11
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1962

60.153

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

8.

36030

8.25.02

imobil

Beciuri-magazii

Suprafață construită - 391 mp
Suprafață desfășurată - 391 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C10
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1967

47.007

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

9.

36031

8.25.02

imobil

Rezervor apă

Suprafață construită - 212 mp
Suprafață desfășurată - 212 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C15
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1962

141.519

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

10.

36032

8.25.02

imobil

Sector vizite

Suprafață construită - 366 mp
Suprafață desfășurată - 732 mp
Regim de înălțime - P+M
Nr. cadastral - 55256-C1
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1841

1.716.419

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

11.

36033

8.25.02

imobil

Centrală termică

Suprafață construită - 223 mp
Suprafață desfășurată - 223 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C27
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1994

1.206.255

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

12.

36034

8.25.02

imobil

Spații cazare

Suprafață construită - 256 mp
Suprafață desfășurată - 512 mp
Regim de înălțime - P+1
Nr. cadastral - 55256-C33
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1976

103.992

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

13.

36035

8.25.02

imobil

Corp gardă

Suprafață construită - 300 mp
Suprafață desfășurată - 600 mp
Regim de înălțime - P+1
Nr. cadastral - 55252-C2
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1860

86.238

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

14.

36036

8.25.02

imobil

Magazie logistică - ETG

Suprafață construită - 85 mp
Suprafață desfășurată - 85 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C1
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1960

17.068

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

15.

36038

8.25.02

imobil

Teren curți-construcții

Suprafață - 12.084 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253, Gherla Intravilan

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1945

1.025.939

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

16.

154100

8.25.02

imobil

Spații depozitare

Suprafață construită - 174 mp
Suprafață desfășurată - 174 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C8
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1984

4.639

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

17.

154102

8.25.02

imobil

Cameră grup electrogen

Suprafață construită - 10 mp
Suprafață desfășurată - 10 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C23
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1964

1.580

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

18.

154103

8.25.02

imobil

Cameră de așteptare vizită

Suprafață construită - 160 mp
Suprafață desfășurată - 160 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55252-C1
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1968

13.149

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

19.

154104

8.25.02

imobil

Atelier tâmplărie

Suprafață construită - 404 mp
Suprafață desfășurată - 404 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C30
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1984

783.153

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

20.

154105

8.25.02

imobil

Bază sportivă nr. 1

Suprafață construită - 365,14 mp
Suprafață desfășurată - 365,14 mp
Regim de înălțime - P

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2001

59.728

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

21.

154106

8.25.02

imobil

Bază sportivă nr. 2

Suprafață construită - 430 mp
Suprafață desfășurată - 430 mp
Regim de înălțime - P

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2002

191.355

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

22.

154107

8.25.02

imobil

Bloc alimentar deținuți

Suprafață construită - 436 mp
Suprafață desfășurată - 436 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C32
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1991

151.747

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

23.

154108

8.25.02

imobil

Curți plimbare

Suprafață construită - 150 mp
Suprafață desfășurată - 150 mp
Regim de înălțime - P

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2004

36.616

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

24.

154109

8.25.02

imobil

Teren incintă corp gardă

Suprafață - 1.317 mp
Nr. cadastral - 55252
Carte funciară nr. 55252 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Ștefan Octavian Iosif nr. 14-19

1945

176.201

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Sentința civilă
nr. 12.172/1995, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

25.

154110

8.25.02

imobil

Teren incintă unitate

Suprafață - 44.657 mp
Nr. cadastral - 55256
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1945

2.214.087

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Sentința civilă
nr. 12.172/1995, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

26.

154112

8.25.02

imobil

Teren curți-construcții

Suprafață - 3.436 mp
Nr. cadastral - 53625
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

175.480

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1447/2005, Hotărârea Guvernului nr. 151/2007, Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012, Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

27.

155829

8.25.02

imobil

Adăpost
suine 2

Suprafață construită - 979 mp
Suprafață desfășurată - 979 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C4
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1977

29.631

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

28.

155830

8.25.02

imobil

Adăpost
suine 4

Suprafață construită - 453 mp
Suprafață desfășurată - 453 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C7
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1945

48.828

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

29.

155831

8.25.02

imobil

Sere

Suprafață construită - 999 mp
Suprafață desfășurată - 999 mp
Regim de înălțime - P
C15 - suprafață construită - 192 mp
C16 - suprafață construită - 168 mp
C17 - suprafață construită - 146 mp
C18 - suprafață construită - 169 mp
C19 - suprafață construită - 152 mp
C20 - suprafață construită - 172 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1982

25.326

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

30.

155832

8.25.02

imobil

Bordei carburanți

Suprafață construită - 45 mp
Suprafață desfășurată - 45 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C8
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1979

2.635

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

31.

155834

8.25.02

imobil

Depozit carburanți

Suprafață construită - 67 mp
Suprafață desfășurată - 67 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C3
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1971

6.605

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

32.

155835

8.27.01

imobil

Post control gaz

Suprafață construită - 4 mp
Suprafață desfășurată - 4 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C2
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1964

709

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

33.

155836

8.27.01

imobil

Magazie sere

Suprafață construită - 24 mp
Suprafață desfășurată - 24 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C11
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1987

3.534

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

34.

155837

8.27.01

imobil

Garaj + spații depozitare gaz

Suprafață construită - 390 mp
Suprafață desfășurată - 390 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C5
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1987

656

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

35.

155838

8.27.01

imobil

Magazie gaz

Suprafață construită - 21 mp
Suprafață desfășurată - 21 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C12
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1987

2.058

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

36.

155840

8.27.01

imobil

Fânar

Suprafață construită -138 mp
Suprafață desfășurată - 138 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C14
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1990

8.382

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

37.

155841

8.27.01

imobil

Pătul metalic

Suprafață construită -204 mp
Suprafață desfășurată - 204 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C13
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, Str. Cetății nr. 43

1990

2.379

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

38.

155843

8.25.02

imobil

Zid centură

Suprafață construită - 514,94 mp
Suprafață desfășurată - 514,94 mp
Regim de înălțime - P

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

1540

303.923

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

39.

155844

8.27.07

imobil

Adăpost
suine 3

Suprafață construită - 487 mp
Suprafață desfășurată - 487 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C6
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1996

57.116

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

40.

155848

8.25.02

imobil

Cameră uscător

Suprafață construită - 55 mp
Suprafață desfășurată - 55 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55253-C9
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2007

245.121

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

41.

155862

8.25.02

imobil

Centru terapeutic pentru femei

Suprafață construită - 750 mp
Suprafață desfășurată - 2.250 mp
Regim de înălțime - P+2E
Nr. cadastral - 55256-C31
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2009

5.202.914

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

42.

155863

8.25.02

imobil

Teren arabil

Suprafață - 35.748 mp
Nr. cadastral - 55253
Carte funciară nr. 55253 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Cetății nr. 43

1945

3.377.874

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Ord. 1.440/1941, OPCM; Hotărârea Guvernului
nr. 295/2011, Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

43.

158629

8.28.13

imobil

Baracă metalică

Suprafață construită - 164 mp
Suprafață desfășurată - 164 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C13
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

52.570

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

44.

158631

8.25.02

imobil

Corp administrativ 1

Suprafață construită - 207 mp
Suprafață desfășurată - 207 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C3
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

223.973

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

45.

158632

8.25.02

imobil

Corp administrativ 2

Suprafață construită - 252 mp
Suprafață desfășurată - 252 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C4
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

274.223

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

46.

158634

8.25.02

imobil

Post control

Suprafață construită - 11 mp
Suprafață desfășurată - 11 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 55256-C14
Carte funciară nr. 55256 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla, str. Poet Andrei Mureșanu nr. 4

2011

23.617

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

47.

158635

8.27.01

imobil

Abator - corp I

Suprafață construită - 772 mp
Suprafață desfășurată - 772 mp
Regim de înălțime S+P, compus din: 1. sală tăieri - suprafață construită - 140 mp, nr. cadastral 1099-C1; 2. hală - suprafață construită - 632 mp,
nr. cadastral - 1099-C2
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

596.034

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

48.

158636

8.27.01

imobil

Magazie

Suprafață construită - 226 mp
Suprafață desfășurată - 226 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 1099-C4
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

73.326

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

49.

158637

8.27.01

imobil

Cabină poartă

Suprafață construită - 32 mp
Suprafață desfășurată - 32 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C3
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

11.734

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

50.

158638

8.27.01

imobil

Magazie

Suprafață construită - 28 mp
Suprafață desfășurată - 28 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C6
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

10.136

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

51.

158639

8.27.01

imobil

Cabină cântar

Suprafață construită - 11 mp
Suprafață desfășurată - 11 mp
Regim de înălțime - P
Nr. cadastral - 53625-C5
Carte funciară nr. 53625 Gherla/2025

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

11.777

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

52.

158646

8.27.01

imobil

Abator - platformă betonată

Suprafață construită - 1.309 mp
Suprafață desfășurată - 1.309 mp

Țara: România, județul Cluj, localitatea Gherla,
Str. Abatorului nr. 1

2007

37.874

31.03.2023

Penitenciarul Gherla - CUI - 4288292
Ministerul Justiției

Hotărârea Guvernului
nr. 1.106/2012; Hotărârea Guvernului nr. 416/2016

în administrare

TOTAL

21.925.025

-----