DECIZIA nr. 222 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250, 251 şi 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în redactarea anterioară Legii nr. 213/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Patricia-Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250, 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - I.C.C.F. București în Dosarul nr. 9.551/3/2020 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 645D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, prin procedura instituită, legiuitorul, având în vedere particularitatea raporturilor de muncă dintre salariați și angajator în situația concedierii salariatului ca sancțiune disciplinară, nu a făcut decât să instituie unele garanții împotriva unor eventuale abuzuri de drept, fiind ulterior de apanajul instanțelor de judecată să verifice corectitudinea procedurii în urma căreia s-a ajuns la concedierea salariatului.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 24 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 9.551/3/2020, Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250, 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - I.C.C.F. București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei decizii de concediere. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 250, 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 16, 24, 34, 35, 41, 44, 45, 53 și 124 din Constituție. În acest sens, se arată, în esență, că angajatorii nu fac acte de justiție, astfel încât nu trebuie să fie garantat dreptul la apărare. Relația dintre angajator și salariat este contractuală, părțile fiind egale. Dreptul la apărare este garantat prin Constituție doar în fața instanțelor de judecată, iar prin extinderea acestuia la o parte contractuală se depășesc limitele constituționale.6. Se mai susține că, în situația unor abateri disciplinare, constând în violențe contra altor salariați/neglijențe în serviciu care pot pune în pericol viața, integritatea corporală și sănătatea salariaților, neîndeplinirea unei proceduri dintre cele prevăzute la art. 250-252 din Legea nr. 53/2003 face ca fapta reală a salariatului să poată fi repetată prin anularea unei decizii de concediere care altfel este justă pe fond. 7. De asemenea, se consideră că este încălcat dreptul la mediu sănătos în situația existenței hărțuirii sexuale la locul de muncă, întrucât nerespectarea procedurii disciplinare complicate, greoaie și inutile îi permite instanței de judecată să dispună reintegrarea hărțuitorului sexual pe motive de procedură care aparțin angajatorului, fără nicio culpă a persoanelor care vor fi expuse unor hărțuiri sexuale. Sunt încălcate, în același timp, și prevederile constituționale referitoare la securitatea și sănătatea salariaților.8. Se mai susține și că dispozițiile de lege criticate afectează dreptul de proprietate al angajatorului și libertatea economică a acestuia, întrucât procedura disciplinară este costisitoare. Astfel, angajatorul trebuie să cheltuiască pentru a asigura un drept la apărare al salariatului, deși angajatorul nu este instanță de judecată. Restrângerea drepturilor fundamentale mai sus arătate nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres prevăzute de Constituție.9. În sfârșit, se arată că dispozițiile de lege criticate aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât în niciun alt raport juridic nu se impun obligații ale unei părți cocontractante ca, în situația rezilierii unilaterale a contractelor de către marile companii cu clienții lor, să aibă loc o procedură prealabilă rezilierii acestor contracte. Or, în situația contractelor individuale de muncă, se prevăd proceduri a căror nerespectare conduce la nulitatea deciziei de concediere, chiar și în situația în care pe fond acțiunea angajatorului nu este abuzivă. 10. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul, având în vedere poziția superioară în care se află angajatorul față de salariat în raportul de muncă și în scopul de a împiedica eventualele abuzuri și de a permite un control judecătoresc real și eficient asupra măsurilor luate de angajator în plan disciplinar, a reglementat în termeni stricți procedura de cercetare disciplinară, cuprinsul deciziei de sancționare și criteriile de individualizare a sancțiunii. Prin urmare, față de particularitatea raportului de muncă, în care salariatul prestează muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, căruia legea îi recunoaște și prerogativa disciplinară, modul de reglementare a dispozițiilor art. 250-252 din Legea nr. 53/2003 constituie o garanție pentru salariat împotriva eventualelor abuzuri de drept. 11. În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250, 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, aplicabile în cauză, sunt cele în redactarea anterioară modificărilor și completărilor aduse dispozițiilor art. 251 din Legea nr. 53/2003 prin Legea nr. 213/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 septembrie 2020. Curtea, având în vedere cele reținute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, urmează să analizeze dispozițiile de lege criticate, în redactarea avută în vedere de autorul excepției. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:– Art. 250:Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;b) gradul de vinovăție a salariatului;c) consecințele abaterii disciplinare;d) comportarea generală în serviciu a salariatului;e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.– Art. 251:(1) Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.– Art. 252:(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.(3) Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.(4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta.(5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.15. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 35 referitor la dreptul la mediu sănătos, ale art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 45 referitor la libertatea economică, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și al art. 124 privind instanțele judecătorești. 16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului exercitat de instanța de contencios constituțional prin raportare la critici similare și față de aceleași prevederi din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 90 din 5 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 21 august 2024, paragrafele 21-28, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că dispozițiile de lege criticate fac parte din reglementarea Codului muncii care privește răspunderea disciplinară a salariaților. Instituind prerogativa angajatorului de a aplica sancțiuni disciplinare, atunci când constată că salariații au săvârșit o abatere disciplinară, legiuitorul a reglementat, totodată, o serie de condiții și o procedură menite să asigure protecția salariaților împotriva oricăror forme de abuz din partea angajatorului. Reglementarea are în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă. Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului. Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.17. Referitor la criticile vizând încălcarea dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, Curtea a reținut că stabilirea unor condiții de formă, precum și a unor reglementări detaliate în ceea ce privește sancționarea salariaților nu împiedică părțile să administreze în fața instanței de judecată probele necesare pentru a dovedi elementele de fapt care fac temeinică sau nu decizia de sancționare și nici nu constituie un obstacol pentru instanță în a cerceta aceste probe și a se pronunța în funcție de ele. 18. Pe de altă parte, distinct de cele reținute prin Decizia nr. 90 din 5 martie 2024, precitată, având în vedere criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reține că garanțiile legale ce vizează asigurarea respectării drepturilor salariatului nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, ci mai degrabă o extindere a incidenței sale dincolo de activitatea judiciară, aspect ce nu este însă interzis de prevederile constituționale. De altfel, în același sens, prin Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1002 din 18 decembrie 2017, paragraful 29, Curtea Constituțională a reținut că art. 24 alin. (1) din Constituție stabilește că dreptul la apărare este garantat în absența oricărei circumstanțieri. Prin urmare, norma fundamentală invocată are aplicabilitate și în afara sferei judiciare, așadar, inclusiv în cadrul procedurii disciplinare. 19. Referitor la critica vizând încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, din perspectiva tratamentului juridic diferit aplicabil unor contracte de natură diferită, care plasează părțile acestor contracte în situații diferite, Curtea, prin Decizia nr. 90 din 5 martie 2024, paragraful 26, a reținut că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Prin urmare, constatând că situațiile comparate sunt diferite, Curtea a apreciat critica de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.20. Prin aceeași decizie, paragraful 27, referindu-se la critica privind încălcarea dreptului de proprietate și a libertății economice, Curtea, amintind jurisprudența sa anterioară, prin Decizia nr. 608 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă, consacrate de art. 45 din Constituție, nu conferă drepturi și puteri discreționare angajatorului în raporturile sale cu salariații. Aceste drepturi pot fi exercitate numai în condițiile legii.21. În sfârșit, analizând susținerile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 34, 35 și 41, Curtea, prin Decizia nr. 90 din 5 martie 2024, paragraful 28, a constatat că, în realitate, aspectele invocate privesc situații factuale, ipoteze ce ar putea deriva din speța în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, care nu constituie însă veritabile critici de neconstituționalitate. În orice caz, posibilitatea nașterii unor asemenea situații nu poate reprezenta o justificare pentru a deroba angajatorul de obligațiile ce îi revin, ci, din contră, un motiv suplimentar pentru a-l îndemna să respecte în mod strict condițiile legale cerute pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele Deciziei nr. 90 din 5 martie 2024 își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică - I.C.C.F. București în Dosarul nr. 9.551/3/2020 al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 250, 251 și 252 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în redactarea anterioară Legii nr. 213/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEpentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

ELENA-SIMINA TĂNĂSESCUMagistrat-asistent,Patricia-Marilena Ionea
-------