DECIZIE
DECIZIA nr. 641 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
|
Marian Enache |
- președinte |
|
Mihaela Ciochină |
- judecător |
|
Cristian Deliorga |
- judecător |
|
Dimitrie-Bogdan Licu |
- judecător |
|
Laura-Iuliana Scântei |
- judecător |
|
Gheorghe Stan |
- judecător |
|
Livia Doina Stanciu |
- judecător |
|
Elena-Simina Tănăsescu |
- judecător |
|
Varga Attila |
- judecător |
|
Mihaela Senia Costinescu |
- magistrat-asistent-șef |
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 8 martie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 15.093/300/2022, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, precum și ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva sentinței pronunțate asupra cererii de anulare a unui proces-verbal de constatare a unei contravenții.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească, pentru a reține aplicabilitatea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a avut în vedere criteriile dezvoltate în mod tradițional de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv calificarea măsurii în litigiu în dreptul intern, natura acesteia, scopul și gradul de severitate al sancțiunii. Apreciază astfel că, față de retragerea definitivă a autorizației de funcționare, indiferent de calificarea în dreptul intern, prin gradul de gravitate și prin caracterul punitiv și descurajant, măsura se aseamănă unei pedepse penale în sensul autonom dezvoltat de Curte. În Hotărârea din 31 octombrie 2017, pronunțată în Cauza Tanasov împotriva României, paragrafele 27-28, în care legislația națională impunea confiscarea automată a oricărei sume nedeclarate la controlul vamal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, pentru a fi proporțională, orice ingerință trebuie să corespundă gravității încălcării, iar sancțiunea trebuie să corespundă mai degrabă gravității faptei pe care este concepută să o pedepsească. Măsura de confiscare nu a fost aplicată cu rolul de despăgubire pecuniară pentru repararea unui prejudiciu - având în vedere că statul nu a suferit nicio pierdere ca urmare a nedeclarării de către reclamant a argintului, ci a avut un scop disuasiv și punitiv. Nu s-a demonstrat sau argumentat în mod convingător de către Guvern faptul că simpla aplicare a unei amenzi (echivalentul a 750 euro), nu era suficientă pentru a obține efectul disuasiv și punitiv dorit și pentru a preveni viitoare încălcări ale obligației de declarare. În aceste circumstanțe, Curtea concluzionează că măsura confiscării celor două lingouri de argint, care ar fi trebuit să fie declarate, ca sancțiune suplimentară față de amendă, a fost disproporționată, întrucât i-a fost impusă reclamantului o sarcină excesivă. Similar, în Hotărârea din 31 octombrie 2017, pronunțată în 22 octombrie 2019 în Cauza El Ozair împotriva României, paragrafele 25-26, Curtea a statuat că măsura de confiscare a avut un scop pur disuasiv și punitiv și, cu toate acestea, nu s-a demonstrat în mod convingător că simpla aplicare a amenzii nu era suficientă pentru a obține efectul disuasiv și punitiv dorit și pentru a preveni viitoare încălcări ale cerinței privind declararea. În aceste circumstanțe, s-a concluzionat că măsura confiscării întregii sume de bani care trebuia să fie declarată, ca sancțiune suplimentară față de amendă, a fost disproporționată.5. Sintetizând, se poate afirma, pe baza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, că instanța de judecată învestită cu analiza proporționalității unei acuzații în materie penală, în sensul autonom prevăzut de art. 6 din Convenție, este obligată să verifice dacă respectiva sancțiune, indiferent dacă este principală sau complementară, natura sa neprezentând relevanță, corespunde gradului de pericol social concret, iar nu doar abstract, al faptei și, totodată, să adapteze respectiva sancțiune la situația personală a contravenientului. Sub acest aspect, în jurisprudența sa în aplicarea art. 6 din Convenție, Curtea europeană a reținut în mod constant că un organ judiciar nu poate fi considerat „instanță“ cu deplină jurisdicție dacă nu are competența de a aprecia asupra proporționalității sancțiunii (hotărârile din 26 septembrie 1995, 24 septembrie 2009, 27 iulie 2006, pronunțate în cauzele Diennet împotriva Franței, paragraful 34, Merigaud împotriva Franței, paragraful 69, respectiv Gubler împotriva Franței, paragraful 26).6. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, prin care Curtea a reținut că sancțiunile contravenționale, principale și complementare, au adresabilitate generală și au atât un rol preventiv-educativ, cât și unul represiv și punitiv, reprezentând o formă de constrângere care vizează, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, are loc potrivit unor principii, similar sancțiunilor de drept penal. Totodată, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, paragraful 31, Curtea a reținut că, potrivit principiului proporționalității, toate sancțiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcție de gravitatea faptei. Acest principiu își găsește corespondent în dispozițiile art. 5 alin. (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Principiul proporționalității este apropiat principiului oportunității, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancțiunilor contravenționale principale și complementare în vederea atingerii scopului represiv și preventiv al sancțiunii contravenționale. Totodată, Curtea a reținut că aplicarea sancțiunilor contravenționale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancțiunilor, respectiv proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit și urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare și sancționare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporționalității sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancțiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, precum și alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporționalității este încălcată, instanța va adapta sancțiunea la cerințele prevăzute de lege. Principiul proporționalității, cuprins în art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, își are originea în dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție și permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o. Or, în condițiile în care sancțiunea contravențională, la fel ca cea penală, implică restrângerea unor drepturi sau a unor libertăți, stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporționale cu fapta comisă de contravenient. Proporționalitatea se determină, în baza art. 5 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la natura și la gravitatea faptei. Această aplicare proporțională trebuie să vizeze atât sancțiunea principală, cât și sancțiunile complementare, iar o astfel de obligație aparține atât organului constatator, cât și instanței de judecată sesizate cu o plângere contravențională. Totodată, în Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, paragraful 27, Curtea Constituțională a reținut că, în virtutea principiului legalității sancțiunilor contravenționale, dar și al liberului acces la justiție, instanța de judecată analizează legalitatea și temeinicia fiecărei sancțiuni contravenționale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancțiuni, caracterul oportun și proporțional al acesteia. Pe cale de consecință, instanța va putea decide asupra oricărei sancțiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancțiunilor contravenționale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituțional al rolului justiției, astfel ca niciunul dintre cetățeni să nu fie sancționat în mod injust și nelegal, fiecare sancțiune aplicată de organele statului prin agenții săi trebuind a fi proporțională cu fapta săvârșită.7. Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază, așadar, că dispozițiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, precum și ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale, raportat la art. 11, 20, 21 și 124 din Constituție, coroborat cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate. 11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, care au următorul cuprins:– Art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004:(2) Următoarelor contravenții prevăzute la art. 129 li se aplică sancțiuni complementare, după cum urmează: (...)d) retragerea definitivă a autorizației eliberate în condițiile art. 104 alin. (1), pentru contravențiile prevăzute la pct. 5^1, 43-49 și 51.12. De asemenea, sunt criticate și dispozițiile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, texte de lege care au următorul cuprins:– Art. 5 alin. (5):(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.– Art. 21 alin. (3):(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.– Art. 34 alin. (1):(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. Dispozițiile art. 236^1 și ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.13. În opinia instanței judecătorești care a invocat excepția de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și în art. 124 privind înfăptuirea justiției. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 129 pct. 5^1, 43-49 și 51 din lege, armurierilor li se aplică sancțiunea complementară a retragerii definitive a autorizației eliberate în condițiile art. 104 alin. (1) din lege, pentru operațiunile cu arme, piese și muniții, acordată de autoritățile competente pentru fiecare categorie de operațiuni prevăzute de lege. În speță, autorului excepției de neconstituționalitate i-a fost retrasă definitiv autorizația de armurier ca urmare a constatării săvârșirii contravenției prevăzute de art. 129 pct. 43, respectiv pentru nerespectarea obligației prevăzute la art. 106 alin. (1) lit. b) din lege, care prevede comercializarea armelor, componentelor esențiale, încărcătoarelor care pot conține mai mult de 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte, sau mai mult de 10 cartușe, în cazul armelor de foc cu țeavă lungă, precum și munițiilor numai către persoanele fizice și juridice autorizate să le procure. Încărcătoarele a căror capacitate maximă este mai mică sau egală cu 20 de cartușe, în cazul armelor de foc scurte, ori mai mică sau egală cu 10 cartușe, în cazul armelor cu țeavă lungă, pot fi comercializate numai persoanelor fizice sau juridice autorizate să dețină sau, după caz, să folosească arme pe care pot fi montate. 15. În fapt, autorizația de cumpărare pe baza căreia a fost comercializată arma viza o armă de tir sportiv neletală cu o viteză a proiectilului la gura țevii mai mare de 220 m/s, încadrată în subcategoria C2 din categoria C - Arme și muniții neletale supuse autorizării, prevăzută de anexa la lege, intitulată Clasificarea armelor. Arma aleasă de cumpărător și vândută de armurier are o viteză a proiectilului la gura țevii mai mică de 220 m/s, fiind încadrată în subcategoria C3 din categoria C, prevăzută de anexa la lege. Destinația ambelor subcategorii este identică: tir sportiv și colecție. Organul de poliție a considerat că această vânzare s-a realizat către o persoană fizică neautorizată să o procure, a încadrat fapta la prevederile art. 129 pct. 43 din Legea nr. 295/2004, a aplicat sancțiunea principală a avertismentului și, în temeiul art. 130 alin. (2) lit. d) din lege, a aplicat sancțiunea complementară a retragerii definitive a autorizației de armurier.16. Critica de neconstituționalitate formulată de instanța judecătorească învestită cu soluționarea apelului formulat împotriva sentinței pronunțate asupra cererii de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunilor vizează lipsa de proporționalitate a sancțiunii contravenționale complementare, care se aplică automat, ope legis, dacă este reținută incidența faptelor prevăzute art. 129 pct. 5^1, 43-49 și 51 din lege, indiferent de pericolul social sau gravitatea faptei săvârșite.17. Curtea reține că regimul contravențiilor prevăzute de Legea nr. 295/2004 este stabilit de dispozițiile art. 132 din lege, potrivit cărora „Contravențiilor prevăzute la art. 129 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu posibilitatea de a achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore jumătate din minimul amenzii“. În materia reglementării regimului juridic al contravențiilor, art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 stabilește cadrul sancționator general, alin. (2) reglementând sancțiunile contravenționale principale, alin. (3), sancțiunile contravenționale complementare, iar alin. (4), posibilitatea impunerii de noi sancțiuni contravenționale principale și complementare prin legi speciale. Toate aceste sancțiuni specifice dreptului contravențional nu au caracter reparator, ci preventiv-educativ și reprezintă o formă de constrângere juridică, vizând, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancțiunilor contravenționale, respectiv sancționarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravențional, are loc potrivit unor principii, similar sancțiunilor de drept penal: principiul legalității, principiul proporționalității și principiul unicității aplicării sancțiunilor contravenționale - non bis in idem (a se vedea Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31). Referitor la problema garanțiilor similare dreptului penal în materie contravențională, Curtea a constatat, în acord cu instanța de la Strasbourg (Hotărârea din 30 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Grecu împotriva României, paragraful 58), că, deși le este permis statelor să nu sancționeze unele infracțiuni sau/și să le elimine ori să dispună o sancțiune pe cale administrativă mai degrabă decât pe cale penală, autorii comportamentelor considerate contrare legii nu trebuie să se găsească într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil în materie contravențională este diferit de cel aplicabil în materie penală.18. Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004, toate contravențiile săvârșite de armurieri care cad sub incidența art. 129 pct. 5^1, 43-49 și 51 din lege se sancționează ope legis cu retragerea definitivă a autorizației de funcționare a activității de armurier. În consecință, în lipsa reglementării în cuprinsul actului normativ special a unor criterii de individualizare administrativă și judiciară, măsura sancțiunii complementare urmează a fi aplicată de drept oricărei abateri de la normele privind activitatea de armurier, indiferent de gravitatea sau de pericolul social al faptei. Curtea constată că toate consecințele care derivă din constatarea faptei contravenționale nu reprezintă altceva decât efecte juridice inerente faptei săvârșite pe care legea contravențională le consacră în domeniul ei specific de incidență, legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, fiind liber să impună reguli privind statutul juridic al armurierilor, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiții ce țin de dobândirea/pierderea calității de armurier.19. Cu privire la critica de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea reține jurisprudența sa constantă prin care a constatat constituționalitatea acestor norme (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 6 martie 2019, sau Decizia nr. 37 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 17 mai 2023). De altfel, tocmai aceste norme, care reprezintă dreptul comun în materia regimului juridic al contravențiilor, consacră principiile legalității și proporționalității sancțiunii contravenționale, în deplin acord cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.20. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța judecătorească în Dosarul nr. 15.093/300/2022 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 130 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, precum și ale art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEpentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCUPentru magistrat-asistent-șef,Mihaela Senia Costinescu,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează
prim-magistrat-asistent,Benke Károly
-----